Există oameni care iubesc ușor. Și există oameni care iubesc greu. Eu fac parte din a doua categorie. Nu pentru că nu știu să iubesc, ci pentru că sunt obositoare. Pentru că vin cu bagaje, cu furtuni, cu schimbări de dispoziție care par să nu aibă sens. Pentru că într-o zi pot să râd, iar în următoarea să dispar în mine însămi, fără să pot explica de ce. Și tu ai rămas. Deși te „cunosc” de puțin timp, uneori simt de parcă te-aș cunoaște de o viață. E genul acela de legătură care nu ține de ani, ci de cât de adânc te atinge cineva. Poate că ne-am văzut în realitate doar o singură dată, dar sunt oameni care trec ani întregi pe lângă tine fără să te vadă cu adevărat – iar tu m-ai văzut cu adevărat încă de la primele noastre conversații. Nu știu de câte ori a trebuit să alegi între liniștea ta și haosul meu. Nu știu de câte ori ai fost obosită și totuși ai ales să mă asculți. Nu știu de câte ori ți-am cerut sprijin exact în momentele în care și tu aveai nevoie de sprijin. Știu doar că nu s...