În ultimele două săptămâni, viața ei s-a atins de ceva ce părea departe până atunci. Apoi,a intrat în casa acelor oameni care nu aveau doar credință, ci o trăiau în fiecare gest, în fiecare cuvânt, în fiecare privire. Și acolo, printre ei, a început să simtă cum arată iubirea lui Dumnezeu atunci când trece prin mâini omenești.
„Mama” – așa o simțea, chiar dacă nu era sânge între ele. Prima dată când acea femeie i-a lăsat un sărut blând pe frunte, ceva s-a rupt și s-a vindecat în același timp. Era o atingere pe care sufletul ei o aștepta de ani de zile. Fiecare sărut pe frunte spunea fără cuvinte: „Ești fiică. Ești iubită. Ești a Lui”.
Și apoi era ea,poate cea mai importanta dintre oameni pentru sufletul ei– sora mai mare pe care viața nu i-o adusese, dar pe care Dumnezeu i-o trimisese. Ea nu doar că o învăța, dar o iubea cu un fel de iubire care nu cere nimic. O iubire care stă și atunci când e greu. O iubire care nu se teme de rănile tale. Într-una din zile, erau în mașină, drumul curgea liniștit, și dintr-o dată acea mână caldă i-a atins obrazul. O mângâiere atât de delicată, atât de plină de dragoste pentru un suflet atât de pierdut… încât ochii i s-au umplut de lacrimi fără să știe de ce. În acea atingere, a simțit ceva mai mult decât o soră. A simțit pe Dumnezeu spunând: „N-am uitat de tine. Te-am adus acasă”.
„Mama” – așa o simțea, chiar dacă nu era sânge între ele. Prima dată când acea femeie i-a lăsat un sărut blând pe frunte, ceva s-a rupt și s-a vindecat în același timp. Era o atingere pe care sufletul ei o aștepta de ani de zile. Fiecare sărut pe frunte spunea fără cuvinte: „Ești fiică. Ești iubită. Ești a Lui”.
Și apoi era ea,poate cea mai importanta dintre oameni pentru sufletul ei– sora mai mare pe care viața nu i-o adusese, dar pe care Dumnezeu i-o trimisese. Ea nu doar că o învăța, dar o iubea cu un fel de iubire care nu cere nimic. O iubire care stă și atunci când e greu. O iubire care nu se teme de rănile tale. Într-una din zile, erau în mașină, drumul curgea liniștit, și dintr-o dată acea mână caldă i-a atins obrazul. O mângâiere atât de delicată, atât de plină de dragoste pentru un suflet atât de pierdut… încât ochii i s-au umplut de lacrimi fără să știe de ce. În acea atingere, a simțit ceva mai mult decât o soră. A simțit pe Dumnezeu spunând: „N-am uitat de tine. Te-am adus acasă”.
Dar când lumina se aprinde, umbra nu pleacă. Două zile la rând, cel rău a încercat să o smulgă de lângă El. A venit cu frici, cu gânduri grele: „Nu meriți. N-o să rămână. O să pierzi tot. Te urăște”. Părea că tot ce primise se va spulbera. Și totuși… în mijlocul acelei lupte, mângâierea surorii a rămas la fel de blândă. Săruturile pe frunte nu s-au oprit.
Atunci a înțeles: nu era doar dragostea lor. Era iubirea lui Dumnezeu, îmbrăcată în două femei. Una ca o mamă. Una ca o soră. Și în acea iubire dublă, sufletul ei pierdut a început să găsească drumul înapoi spre El.
Acum, privind înapoi, și-a lăsat inima să rostească în șoaptă o promisiune:
„Doamne… de azi înainte vreau să trăiesc tot ce am văzut acolo. Vreau să iubesc așa cum m-au și mă iubesc ei. Vreau să mângâi așa cum m-au mângâiat ei. Vreau să învăț să fiu a Ta în fiecare clipă. Pas cu pas, te rog, ajută-mă să pun în practică tot ce mi-ai arătat prin această familie. Îți promit… nu vreau să plec niciodată din brațele Tale.
,,Acasa"
Atunci a înțeles: nu era doar dragostea lor. Era iubirea lui Dumnezeu, îmbrăcată în două femei. Una ca o mamă. Una ca o soră. Și în acea iubire dublă, sufletul ei pierdut a început să găsească drumul înapoi spre El.
Acum, privind înapoi, și-a lăsat inima să rostească în șoaptă o promisiune:
„Doamne… de azi înainte vreau să trăiesc tot ce am văzut acolo. Vreau să iubesc așa cum m-au și mă iubesc ei. Vreau să mângâi așa cum m-au mângâiat ei. Vreau să învăț să fiu a Ta în fiecare clipă. Pas cu pas, te rog, ajută-mă să pun în practică tot ce mi-ai arătat prin această familie. Îți promit… nu vreau să plec niciodată din brațele Tale.
Comments
Post a Comment