Există în viață momente în care simțim că tot ce suntem, tot ce iubim și tot ce sperăm se clatină. Ca o flacără fragilă, tremurând în bătaia unui vânt prea aprig, prea necruțător. Și totuși... rămânem aprinse. Poate că nu mai strălucim la fel de tare. Poate că lumina noastră palpită și pare că se va stinge în clipa următoare. Dar nu se stinge. Pentru că în fiecare dintre noi există un foc care nu vine din afară. El vine din suflet, din rădăcina profundă a cine suntem, din lupta noastră zilnică, din durerea care ne-a învățat răbdarea și din iubirea care ne-a învățat blândețea. Flacăra ta nu e doar o lumină – e o poveste. Fiecare clipă în care ai continuat, chiar dacă totul spunea „renunță”, a adăugat un strop de ulei în candelă. Fiecare lacrimă pe care ai șters-o singură, fiecare zâmbet pe care l-ai oferit altcuiva, chiar și când sufletul tău era în genunchi, au făcut ca flacăra ta să ardă și mai adevărat. Vântul bate. Uneori ca o adiere. Alteori ca un uragan. Vine cu doruri, cu pierder...